Priorităţile edililor trebuie să fie pe viitor crearea de locuri de muncă şi locuinţele pentru tineri

Administraţia locală ar trebui să fie preocupată în viitorul mandat de identificarea oportunităţilor de atragere a investiţiilor străine. Asta în sensul valorificării lor în crearea de noi locuri de muncă, printr-o atitudine proactivă. Este vorba despre raportarea la investiţiile care se impun în municipiul nostru şi despre prezentarea potenţialului Braşovului categoriilor de investitori care ne interesează, chiar la ei acasă.
Aceste demersuri trebuie făcute într-o manieră transparentă şi acceptată de către comunitate, după întâlniri şi consultări cu reprezentanţii acesteia. În plus, se impune şi educarea şi calificarea celor care vor activa în domeniile în care şi pentru care vor fi făcute investiţii.
O altă componentă pe care vreau să o promovez în consiliul local vizează realizarea de noi locuinţe destinate tinerilor. Este un proiect social pe două direcţii. Una se va adresa tinerilor care studiază şi care vor lucra în Braşov şi cărora este necesar să le oferim locuinţe pentru perioada de debut a carierei lor. Cea de-a doua parte a acestui proiect trebuie extinsă prin construirea de locuinţe destinate achiziţionării lor de către tineri, într-o perioadă corelată cu potenţialul de cumpărare. Va fi vorba despre preţuri permisibile, dar la care locuinţele să poată satisface şi din punct de vedere al confortului. Consider că în acest caz, având în vedere impactul social şi economic al proiectului,  obiectivul trebuie să fie doar recuperarea costurilor investiţiilor şi nu o afacere imobiliară!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>