Alegătorii trebuie să spargă monopolul partidelor

Suntem în anul 2012 şi, după mai bine de 22 de ani de aşa-zisă democraţie, un lucru este sigur despre societatea noastră. Partidele politice sunt de departe cele mai mari grupări de interese private, care – şi mai grav – tind să se transforme în afaceri de familie. Dau exemplul politicienilor care ajunşi în funcţii de stat au reuşit ca prin intermediul rudelor şi prietenilor să paraziteze multe alte instituţii de stat:. După ce tatăl a ajuns deputat sau senator, copilul a devenit secretar de stat într-un minister, nepotul a fost numit şef în cadrul unei autorităţi naţionale, finul a preluat conducerea unui inspectorat de Poliţie, fratele este director într-o companie naţională şi, mai mult decât atât, soţia este într-o funcţie de decizie a unei companii de stat, iar bunica e patroană a unei firme private cu statul. Tot acest sistem afectează dezvoltarea normală a statului, ne afectează pe toţi.
Din cauza acestui sistem de cumetrie bine pus la punct sub oblăduirea unei sigle de partid, membrii marcanţi s-au realizat din punct de vedere financiar pentru câteva generaţii de acum înainte. De fapt, a fi ales  într-un fel sau altul de pe lista unui partid într-o funcţie publică a devenit una dintre cele mai profitabile meserii din România. Din păcate însă, aceste afaceri de familie afectează toate instituţiile statului şi, nu în ultimul rând, toate familiile din România.
Ce ne rămâne de făcut pentru a sparge monopolul partidelor? O societate democratică poate sancţiona numai într-un singur fel aceste afaceri ascunse în spatele siglelor de partid: să nu le dea votul celor desemnaţi să candideze pentru posturile din administraţia publică şi să aleagă altceva. Practic, este vremea ca membrii societăţii civile, oameni obişnuiţi, să ajungă în posturi ale administraţiei unde se pot implica activ în rezolvarea problemele cu care populaţia se confruntă în viaţa de zi cu zi.

2 thoughts on “Alegătorii trebuie să spargă monopolul partidelor

  1. Domnule Stoica Enache,
    Obisnuiesc sa citesc in tihna, zilnic, Transilvania Expres, varianta online, de aici:
    http://www.mytex.ro/
    Trebuie sa stiti ca atat eu, cat si toti cei pe care i-am intrebat, suntem revoltati de maniera agresiva cu care nu ne lasati sa citim ziarul. M-ati facut sa intru aici, dar nu pentru a afla mai multe despre dvs, ci pentru a va spune ca figura dvs. care apare cu atata insistenta, m-a facut sa nu vreau sa aud despre calitatile sau realizarile dvs, ci doar sa retin un nume enervant pe care cu siguranta sa nu-l votez niciodata. Este clar ce anume urmariti, dar procedand astfel, veti obtine contrariul de la multi cetateni. Nu stiu cine sunteti si nici nu-mi doresc sa aflu, pentru ca mi-ati devenit absolut antipatic si enervant inainte de a incerca sa-mi formez o parere obiectiva despre candidati.
    In rest, sanatate!
    Un alegator

    • Aveţi dreptate şi am corectat frecvenţa apariţiei. Dacă în continuare vă rămân antipatic, e alegerea dvs. Între partidele cu care aţi votat până acum, şi care au făcut atât de mult „bine” societăţii româneşti, şi mine, eu zic că e o mare diferenţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>